Sunday, December 13, 2009

1 Un Strigat in Desert - evolutie

Evolutie



Din cele mai indepartate timpuri,oamenii, capatind ratiune,se aplecau asupra fenomenelor care uneori ii speriau, alteori ii avantajau, putind astfel sa inteleaga bivalenta acestor fenomene.
Un animal, reactioneaza intr-un fel sau altul in fata fenomenelor, sau mai bine spus, in fata activitatilor naturii. Instinctul este acela care dirijeaza miscarile fiintelor vii in fata unor situatii de criza ce impun schimbarea. Foamea,spre exemplu, inseamna epuizarea rezervei energetice a sistemului – orice fiinta poate fi considerate un sistem – rezerva ce trebuie reinnoita si, in consecinta, fiinta se hraneste. Adaugind insa, instinctului ratiune sau putere de intelegere si decizie, rezulta o fiinta superioara care este omul.
Omenirea, de la inceputurile ei si pina in prezent, cu ajutorul ratiunii a adus modificari in stilul de viata. Fiecare generatie, luind din invatatura generatiilor anterioare si adaugind la aceasta propria experienta si invatatura, s-a format astfel, un flux creativ pe care il numim evolutie sau progres.
In comparatie cu perioada de timp ce apartine, sa spunem, antichitatii, in ziua de azi oamenii au la indemina modalitati de productie a unor obiecte ce ii ajuta sa se bucure de lucruri extraordinare :
-un spatiu foarte mare poate fi parcurs intr-o perioada foarte scurta de timp ;
-putem invinge gravitatia si zbura in spatiul cosmic ;
- beneficiem de telecomunicatii, televiziune, sateliti ce observa suprafetele planetei si extrem de multe alte lucruri ce ne fac viata mai comoda.
Dar, dragul meu cititor,s-a rezolvat cu adevarat problema vietii, s-a raspuns cumva la marile lntrebari despre fiinta, constiinta? Stie cu adevarat cineva de unde venim si incotro ne indreptam ?
Daca progresul nu a rezolvat aceste probleme vitale, ce fel de progres este acesta ?
Sa ne imaginam un experiment : unui om modern, ce a avut la indemina tot comfortul si toate facilitatile vietii moderne, sa ii oferim conditiile de viata a omului neolitic. Ce se va intimpla cu omul nostru ? Cu siguranta, nu se va putea adapta si va muri,atit din cauza ca nu-i va fi usor sa vineze cu o bita si sa traiasca in pesteri, cit si din cauza socului psihologic pe care l-ar avea datorita schimbarii, fricii ce l-ar cuprinde cind s-ar trezi fara obiectele cu care s-ar fi putut apara sau ar pregati o mincare, moderna si aceasta. Concluzia ? Ne-am departat de natura. Am pierdut armele interioare ale adaptarii la conditii diferite, orientarea si sanatatea. Din punct de vedere anatomic, nu s-a schimbat aproape nimic. In acelasi fel mergem, mincam, dormim sau ne reproducem. Sintem, poate mai fragili, dar raminem aceiasi. Obiectul schimbarii produse este mintea. Sintem impotriva naturii. O distrugem fara prejudecati. Sintem egoisti si lipsiti de etica, mai putin credinciosi. Luna poetilor antici sau medievali a fost dezbracata de intimitate si mister : obiectele noastre moderne ne ajuta sa vedem un corp ceresc, fara viata.
Noi oamenii moderni, ne credem atotstiutori, atotputernici. Sintem oare cu adevarat fericiti ? Nu, nici pe departe. Stiinta a ajuns aproape de limita. Exista bariere ce nu pot fi trecute niciodata de ceea ce numim noi stiinta. Tot ceea ce se cunoaste in prezent si numim stiinta, dublat sau inzecit, va ramine o mica picatura in infinitul adevaratei cunoasteri.
De ce este limitata stiinta ? Pentru ca noi sintem Creatia, rodul miinii Creatorului. Pentru a depasi limitele cunoasterii stiintifice trebuie sa devenim una cu Creatorul, sa depasim statutul de Creatie. De aici incepe o alta cunoastere, cu adevarat folositoare fiintei umane, care ne poate oferi cu adevarat fericirea. Stiinta noastra trebuie completata cu ceea ce este dincolo de limite, cu spiritualitatea, si astfel vom obtine adevarata evolutie.

1 comment:

  1. Si eu sunt de parere ca omul nu poate atinge cel mai inalt grad de dezvoltare daca nu-si umple vidul spiritual din propria viata, daca nu alatura o mentalitate spiritualizata si implinita cunoasterii de sine. Un om care pune stiinta ca scop al vietii sau sa zicem arta, deci traieste in cultul valorilor umaniste, are o fericire ambivalenta, manifestata prin aspiratia spre echilibru si liniste interioara, cat si dorinta de cautare continua, de depasire si dezvoltare. Daca atinge un inalt grad, devenind el insusi un model umanist, nevoia sa de autodefinire il va impinge mai departe, iar el isi va dori sa respire sacralitate, va dori sa-l caute pe Dumnezeu, preocuparile sale devenind legaturi spirituale.

    Alexandra

    ReplyDelete